Obiective turistice

Obiectiv memorial 


Monumentul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial. Amplasat în centrul comunei, obeliscul este dedicat militarilor români care au luptat în Al Doilea Război Mondial. Monumentul are o bază de 1,6 mp și o înălțime de 2,5 m. Pe latura frontală se află o placă comemorativă menită să păstreze vie amintirea celor căzuți la datorie.  
În fiecare an, la acest obiectiv au loc manifestări comemorative, se rostesc rugăciuni și se depun coroane în cinstea victimelor. 

Lăcașuri de cult

Pe teritoriul comunei Ariniș există câteva edificii culturale demne de amintit și de vizitat. Printre acestea menționăm:  Biserica “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din localitatea Ariniș, edificiu de cult ctitorit în anul 1929,  Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din satul Rodina, lăcaș de cult construit în anul 1980 și Biserica “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din satul Tămășești, sfânt așezământ cultural ce datează din anul 1912.

Biserica “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din localitatea Ariniș
Istoric
În Ariniș a existat o biserică veche de lemn din 1549, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, care s-a demolat în anul 1929, fiind foarte veche și slabă. Biserica nouă, construită din piatră și cărămidă, datează din anii 1929-1930, având ca hram „Adormirea Preacuratei”. 

Din documente rezultă că parohia a avut sediul la Urmeniș din 1889, când existau 420 suflete români, 120 calvini, 56 evrei, iar în 1936 Ariniș avea 615 români, 85 calvini și 89 evrei.

Din biserica veche se pastrează icoane pe lemn din sec. al XIV-le, respectiv 5 bucăți, iar din cărțile vechi avem șapte bucăți au fost predate Centrului Eparhial: Evanghelie-1765, Minei-1781, Triod-1791, Strașnic-1800, Apostol-1802, Penticostar-1808 Octoih Mare-1800, toate cu terminologie ortodoxa, ceea ce dovedește că românii de aici au fost ortodocși. Tot din biserica veche se mai păstrează un potir, disc și o linguriță din argint.

Preoții slujitori din Parohia Urmeniș, care au activat și în filia Ariniș, au fost: Simion Sabo-1858, Ștefan Sabo 1872-1902; Ioan Bancos 1902-936. Din 1936 a slujit preotul Moise Ioan, iar din 1948 localitatea Ariniș a devenit filie la Parohia Tămășești, preot fiind Cotutiu Nicolae, iar din 1965-1971 a fost filie la Asuaju de Jos, preot fiind Oșanu Ioan. În 1973 a fost înfiintată din nou parohia, iar preot slujitor a fost Gherghel Alexandru, iar din 1975 continuă lucrarea de slujire Pr. Stanciu Ioan-Gheorghe, sub îndrumarea căruia, între anii 1981-1982, biserica a fost împodobită cu pictura în tehnică tempera grasă de către pictorul artist Blendea C. Constantin din București. 

Începând cu anul 2000, Pr. Păcurar Mihai devine pastor sufletesc al credincioșilor acestei Parohii.

Biserica “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Tămășești
Scurt istoric
Satul actual Tămășești a devenit parohie începând cu anul 1879, având, însa, de mai înainte o biserică veche adusă din satul Tebea (jud. Salaj), biserică de lemn construită în stil maramureșan.

În anul 1800 este pomenită o biserică din piatră cu hramul “Sfinții Mihail și Gavril”, preot paroh onorar fiind Gheorghe Maior. Numărul sufletelor după “Semantismul veneratului cler al eparhiei greco-catolice române a Maramureșului pe anul 1932”-era de 875, la care se mai adaugau 12 suflete de “pocăiți” (penticostali) și de 16 suflete de izraieliți (evrei).

Biserica de piatră a fost demolată fiindca piatra din care era construită era necorespunzătoare. Ea a fost adusă de la cariera din localitatea Ticau, cariera care este închisa acum, aceasta piatră se sfarâma și se macină într-un timp foarte scurt. Acest lucru se poate observa din faptul că din 1800 pâna în 1910-1912, când s-a demolat și s-a ridicat o noua biserică din cărămidă, sunt numai 30-32 de ani.
Așadar, între anii 1910-1912 s-a ridicat o biserică de cărămidă prin contribuția benevolă a credincioșilor pe vremea vrednicului preot Pop Ioan, care prin fiul său, medic la Cluj, a donat bisericii clopotele ce se folosesc și acum.
Casa parohială datează tot de pe la anul 1800, ca apoi, în anul 1938, să fie demolată și zidită din cărămida adusă din satul Motis (jud. Salaj), unde s-a demolat un conac boieresc pe care credincioșii l-au cumpărat și cu claca au mers fiecare cu căruțele și le-au adus în sat.

Satul este atestat documentar din anul 1424, sub denumirea de Egerbegu; în anul 1475 – Egerbeth; în anul 1549 – Egeobek; în anul 1569 – Egerbeg, Egerbegy. În anul 1733 este pomenit cu un nume asemănător celui de astazi, Temasesty. În 1850 Temasasty și tot atunci primește numele de Tămășești, pe care îl poartă și astăzi.
La pagina 182 din “Dicționar istoric al localităților din Transilvania, întocmit de Coriolan Suciu”, în volumul 2-lit. e-z; în “Iobagia în Transilvania în sec. 16-vol. 2- Academician D. Prodan pag. 194-201 – cap. 13 Domeniul Cehu-Silvaniei la 1566-1569” precum și pag. 196 sunt menționate celelalte sate reprezentate la conscriere fiind datate ca românești.

Înainte de anul 1948 a fost parohie greco-catolică, dar cu preot ortodox, dovadă că în rânduiala bisericească nu sunt influențe de alt rit. Cartea “Localitățile județului Maramureș-1971” pag. 90 arată că față de reședința comunei, satele sunt situate la distanțe cuprinse între 3 km - Tămășești și 2,5-1 km. celelalte sate. Populalția parohiei Tămășești reprezenta, în 1970, 44,9% din locuitorii comunei fiind toți de naționalitate română. Numărul locuințelor este de 240, din care credincioși ortodocși 148 de familii cu 475 de suflete, 40 de familii cu 100 suflete penticostali, martori ai lui Iehova 13 suflete, romano-catolici 1, reformați 1.
Preoții care au slujit la altarul bisericii alături de Gheorghe Maior și Pop Ioan mai sus pomeniți, sunt : Sabău Florian, Cototiu Nicolae, după care a urmat ca slujitor al altarului, începând cu anul 1975, preotul Pop Petru, pâna în anul 1981. În perioada 1981-2000. În Tămășești activează preotul Păcurar Mihai-Mircea, iar din 2000 și pâna astăzi preotul Chiș Dorel, autorul acestei lucrări, absolvent al Seminarului Teologic Ortodox din Baia Mare și student al Facultății de Teologie din Oradea în perioada 1997-2001.

Venirea părintelui Pop Petru în parohia Tămășești, a însemnat un moment de cotitură în viața spirituală a credincioșilor, deoarece, după cum mărturisește însuși părintele, situația parohiei și inclusiv a păstoriților lui era una dezastruoasă. Această situație s-a datorat, în primul rând, nepăsării de care a dat dovadă preotul Cotutiu Nicolae, care, rămas văduv și fiind la o vârstă destul de înaintată, și-a neglijat într-un mod inadmisibil misiunea ce i-a fost încredințată prin punerea mâinilor arhiereului. Și, în al doilea rând, indiferenței de care au dat dovadă Consiliul Parohial și credincioșii care nu au făcut nimic pentru a remedia această situație.
Astfel, misiunea părintelui Pop devenea una deosebit de delicată. Dar, prin tact pastoral, dublat uneori și de severitate, a reușit ca, în numai trei ani de zile, să refacă biserica aproape din temelie, să facă casa parohială cât de cât locuibilă și mai ales să-i aducă pe oameni aproape de biserică. Dar munca i-a fost pe deplin răsplătită, căci la 30 octombrie 1977 are loc sfințirea bisericii de către Înalt Preasfințitul Teofil, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului, care în predica sa a mulțumit oamenilor pentru strădania și munca lor și a lăudat activitatea părintelui care, în numai trei ani, a reușit să readucă parohia la un stadiu normal.
Din 1981-2000 în Tămășești activează, așa cum am mai amintit, părintele Păcurar Mihai, care duce mai departe activitatea începută de părintele Pop, extinzând casa parohială și zidind o nouă anexă.

Anii ’90 aduc un nou suflu în viața parohiei, credincioșii își doresc să-și împlinească unele vise pe care nu și le-au putut împlini în timpul regimului comunist, acelea de a picta biserica. Astfel, biserica este repictată în anul 1998, an în care are loc și Liturghia arhierească de resfințire a bisericii de către Preasfințitul Iustin Sigheteanul episcop vicar al Maramureșului și Sătmarului, înconjurat de un sobor frumos de preoți din localitățile învecinate și de un număr mare de credincioși.
În cadrul predicii sale, Preasfințitul subliniază calitatea lucrărilor efectuate, efortul material depus de credincioși și strădania părintelui Păcurar, drept pentru care îi conferă acestuia titlul de iconom stravofor cu dreptul de a purta cruce.


Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Rodina
Istoric

Biserica este de dată relativ recentă, construcția ei a început în 1974 și s-a terminat în 1981, când a fost sfințită de Înalt Preasființia Sa Teofil Herineanu, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, preot paroh fiind Osianu Ioan, localitatea Rodina având statutul de filie a Parohiei Asuaju de Jos. 
Actualmente, Rodina ființează ca Parohie, fiind păstorită de către Pr. Ghit Mihai.

Crucile celtice


Pe meleagurile acestei frumoase comune se găsesc misterioasele cruci de piatră, unice în România, care au fost de-a lungul timpului enigme istorice atât pentru oamenii locului, cât și  pentru specialiștii în domeniu.

Originea crucii celtice nu este cunoscută, însă este cert faptul că originea acesteia este destul de veche, aşa cum şi însăşi simbolul crucii este mai vechi decât creştinismul. Cu toate acestea, în tradiţia creştină celtică, există mai multe legende care explică apariţia şi semnificaţia acestui simbol.       
Astfel, una din legende atribuie apariţia crucii celtice Sfântului Patrick, care a propovăduit Evanghelia printre triburile celţilor. Istoricii consideră că acest personaj este unul real şi ar fi trăit şi ar fi răspândit mesajul evangheliei între anii 387 – 493. El ar fi transformat un simbol păgân, la care celţii ţineau nespus de mult, într-un simbol creştin, trecându-i pe celţi la creştinism. 
Crucile celtice poartă pe de altă parte mărturii ale existenței unui popor străvechi în aceste locuri. În urma războiului daco-celt din anii 60 înainte de Hristos, celții au fost învinși de Burebista și marea lor majoritate au fost nevoiți să se refugieze din fața năvalei dacilor până pe actualul teritoriu al Germaniei. Totuși, o parte dintre ei au continuat să conviețuiască în Transilvania în pace cu populația dacă, iar aceste cruci, chiar dacă aparțin unor vremuri mult mai apropiate de noi, păstrează memoria unui popor care a locuit în aceste locuri înainte de Hristos.

Crucile de piatră din Ariniș sunt un mister pentru specialiști. Acestea continuă să fie enigme pentru oamenii de știință și sunt considerate atât vestigii celtice, cât și izvoare protocreștine. Conform unor specialiști în domeniu, acestea ar fi de origine celtică, cruci similare regăsindu-se în Marea Britanie, acolo unde cultura vechilor celți este cel mai bine reprezentată. Crucile de la Ariniș sunt bine definite de liniile ce le încadrează în cerc, incitând astfel imaginația omului și provocând astfel mintea umană de a reconstitui spațiul istoric în care au fost realizate. Crucile de piatră nu sunt singurele mistere din Ariniș. Alături de acestea, pe raza localității, se regăsesc și alte vestigii istorice, sub forma unor pietre inscripționate cu litere și cifre. Acestea sunt reprezentate pe forme geometrice de piatră, fiind foarte bine definite. Ce reprezintă cu adevărat toate aceste elemente din piatră rămâne încă un mister. 

În zilele noastre, spre deosebire de celelalte colţuri ale Europei, pentru români crucea celtică înseamnă mult mai mult. În primul rând, este un simbol creştin, care este prezent la Sfânta Liturghie, pe icoanele Mântuitorului şi pe cupolele Bisericilor noastre.
În al doilea rând, crucea celtică reprezintă simbolul revoluţiei naţional- conservatoare, unde prin termenul de „revoluţie” se subînţelege un proces de revenire la valorile tradiţionale, prin mobilizarea energiilor vitale şi creatoare ale neamului.
În ceea ce privește originea celtică a pietrelor de la Ariniș, reprezentanții Muzeului Județean de Istorie se declară sceptici, considerând că acestea par, mai degrabă, cruci creștine, care au fost realizate ulterior existenței celților pe aceste meleaguri. Rămâne de văzut ce origine au crucile de piatră de aici după ce cercertarea stiințifică se va finaliza. Până atunci acestea rămân enigme deosebite ale Maramureșului.